Mereu am fost curioasă să știu ce se află în sufletul unui om. Să privesc dincolo de aparențe, să privesc în interiorul lui și să nu mă las influențată de un exterior frumos, dar fals. Însă nimeni niciodată, nu va știi ce mistere ascunde sufletul unui om, pentru că acesta nu va permite nimănui să le descopere. Așa cum nimeni nu cunoaște ce se află cu adevărat în sufletul meu. Nu voi permite nimănui să știe. De ce spun asta? Dacă va râde și își va bate joc de ceea ce simt? Nu vreau să aflu ce s-ar întâmpla dacă cineva mi-ar cunoaște secretele.

Sunt momente în viață, când crezi că tot din jurul tău se prăbușește. Exact printr-un moment ca acesta trec eu în momentul de față. Parcă a pus stăpânire pe mine și chiar nu pot să îmi revin. Timp de o lună, doar gânduri negative mă înconjoară și tot continuă să pună stăpânire pe mine și nu pot să le opresc. Puterea mea, parcă a dispărut. Voința.. m-a lăsat baltă. Nu mai am nimic. Nici măcar o speranță. Când eram mică, îmi plăcea să mă mint singură. Să trăiesc cu ideea că totul se întâmplă fără motiv și că totul este întâmplător. Însă nimic nu e întâmplător. Fiecare are scopul lui în viața. Fiecare are propria misiune, pe care trebuie să o ducă până la capăt. Nimic, dar absolut nimic nu putea să îmi strice copilăria și diminețile pline cu raze de bucurie. Până și gândul că va fi o nouă zi îmi aducea zâmbetul pe buze. Și, pur și simplu, nu îmi păsa de nimic. Absolut nimic. Eram doar eu, un copil iubit de toți, dar totuși care ducea lipsă de un lucru: realitatea crudă din ziua de azi.

Cu timpul începi să te obișnuiești cu ideea că trăim într-o lume plină de durere, de suferință. Într-o lume în care vezi numai fețe triste. Oamenii nu știu să se mai bucure de nimic. Știu doar să critice, în loc să se gândească de două ori înainte de a face un lucru, ca să nu ajungă să rănească pe cineva. Știu doar să pună etichete și să râdă. Și pentru ce? Pentru ce acest amuzament fără folos. Nu știm nimic despre oamenii din jurul nostru, nu știm ce secrete ascund, nu știm ce gândesc și cel mai bine ar fi să nu mai punem aceste etichete. Aparențele mereu înșeală. Trebuie să învățăm să fim buni unii cu alții. Să nu ai încredere niciodată în nimeni în afară de tine. De ce? Pentru că majoritatea oamenilor sunt falși. Nu poți să te bazezi pe ei, nu poți să știi când o să te lase baltă. Oamenii din ziua de azi nu mai au respect. Sunt perverși, răi, invidioși și mai ales mincinoși. Își doresc doar să le fie bine lor, fără să își dea seama că îi rănesc pe cei din jurul lor. Nu ești cu nimic mai special dacă rănești pe cineva, doar ca să te simți bine, pentru că atunci când se va întoarce roata nu vei mai fi la fel de entuziasmat. Nu trebuie să te comporți urât cu o persoană, doar pentru că o vezi diferită de restul. Nu știi ce gânduri ascunde, nu îi cunoști povestea, așa că nu ai dreptul să o critici. Suntem atât de orbiți de ambalaje, încât uităm să privim și în suflet. Trăim într-o lume, înconjurată doar de oameni care știu doar să critice, în loc să fie buni unii cu alții. Sunt rare persoanele care se gândesc și la binele celui de lângă, și, din punctul meu de vedere, merită tot respectul. O lume bună, trebuie construită și susținută de oameni buni.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: