“Inima aia dubla ți se potrivește perfect caracterului tău duplicitar. O inimă mică, deformată pentru persoanele care nu ți-au câștigat încrederea sau care nu ți-au demonstrat că poți fi tu în preajma lor. O inima mică ce nu are alt rol decât acela de a permite corpului să trăiască, să poți să fii lângă ei cu prezența pentru că mai mult nu merită. Inima mare cu forma completă nu numai că o îmbrățișează pe cea anormală dar face metafora completă. Totul parcă strigă: ai răbdare cu mine când nu sunt eu și o să ai de câștigat atunci când o să-mi vezi adevărata inima, cea care știe să iubească, cea care știe să-ți facă ziua mai bună cu un simplu “hey”, cea care învăluie adevăratul tău caracter, pasiunile și dorințele, cea care deși e principala, după cum se vede și din desen că are o zona mai mică decât cea mare, e folosită mai rar. Dar asta te face și mai specială. Dacă ai avea o inimă mare pentru toată lumea, cei ce au intrat în ea s-ar simți și mai speciali.”      
– R.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: