Totul va fi bine. Noi, femeile, suntem puternice. Suntem puternice indiferent de orice. Ne avem una pe alta. Întodeauna. Iar pentru o femeie, toți bărbații sunt bărbați, în afară de acela pe care nu îl mai iubește.

Tu ești o fată care merită mult mai mult, nu pe oricine. Viața a văzut că el nu e băiatul potrivit pentru tine, deși tu acum ai impresia asta. Îmi pare foarte rău dacă te simți jignită când auzi asta, dacă simți că te doare, din contră, ar fi trebuit să te simți apreciată de fiecare dată când cineva îți spune “NU TE MERITĂ!”. Cred că doare mai rău să rămâi lângă un om care nu te respectă, nu te apreciază, lângă un om care te face să cerșești iubire și atenție, decât o despărțire.

Tu ca femeie nu trebuie să mai faci ceva din momentul în care te-a lăsat, a fost de-ajuns tot ceea ce ai făcut pentru el ca să-l păstrezi, dacă el nu a știut să aprecieze asta nu înseamnă că este vina ta. Totodată, nu poți ține un om cu forța lângă tine. Dacă nu te mai vrea, trebuie să înveți să fii destul de puternică încât să accepți asta și să nu te înjosești în fața lui crezând că poți să mai faci ceva că să rămână lângă tine. Dacă nu mai vrea, nu mai e nimic de făcut. Nu trebuie să te umilești tu pentru el, nu merită să îți faci rău, nu merită să te autodistrugi pentru nimic în lume. Nu uita de tine încercând să îl mulțumești pe el.

Posibil că ai avut multe momente când pur și simplu nu ai mai vrut să trăiești, nu? Dar uite că a fost ceva de moment. Dacă tu nu știi să te apreciezi și să-ți dai valoare, altcineva cum ai vrea să o facă? Totul începe de la tine. E viața ta. Trebuie să începi să trăiești și fără oamenii care doresc să te părăsească. În viața asta aproape totul este temporar, până și propria viață. În loc să ți-o trăiești la maxim și să te bucuri, stai și plângi?

Ridică capul din pământ și stai puțin de vorbă cu tine. Ai nevoie de asta! Pune-te la punct, iar după cucerește lumea cu fericirea ta. Arată-le la toți de ce ești în stare. Ridică-te de jos și luptă. Nu mai sta, căci timpul nu așteaptă și viața trece prea repede pe lângă noi. Ocupă-te de tine, tu ești mai importantă decât oricine altcineva și lasă-l pe el să te admire. Respectă-te! Tu femeie! De ce să nu te respecți când viața este atât de scurtă? De ce să nu fii o femeie deșteaptă care știe ce vrea de la viață? Încearcă să lupți pentru tine și pentru visele tale. Pentru că se poate. Orice e posibil atunci când îți dorești cu adevărat. Încearcă să fii un exemplu pentru toți. Nu fii niciodată ieftină. Fii o “DOAMNĂ” adevărată în fața tuturor și nu ceda în fața primului bărbat apărut în viața ta.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: